Iarna

Un zgomot aspru, o albeață aprinsă, o pustietate rece, nenumărate puncte cristaline pierdute-n neant, cu o liniște haotică - Sosirea Iernii.

A căzut de sus un fulg

Pe fruntea ta fierbinte
S-a topit îndată-n apă
Și a căzut pe obrazul rece
Apoi pe acele buze roșii,
A dispărut în sărutare.

E caldă iarna lîngă tine
Cînd cu ochii mă încălzești,
Cînd mă atingi cu mîna rece
Pe pieptul meu înflăcărat
Și cu zîmbetul de vară
Îmi topești tu iarna mea.

În pădurea argintie
De zăpadă și de lună
Se pierd în umbră două chipuri
Printre brazii amorțiți,
Și-n tăcerea cea adîncă
Se privesc în sărutări
Cu mii de fulgi deasupra lor
Sub a cerului mătasă...

Lîngă geamul înghețat
Privesc spre neantul înălbit,
Prin puncte albe din văzduh
Eu creez a noastră viață
Din gînd, prin vis întruchipat
Și de timp din nou uitat...

Sunt un fulg din iarna albă
De ger și vînt suflat mereu
Ce caută să zboare în sus
Să privească infinitul,
Dar e supus să cadă-n jos
Spre a acoperi pămîntul gol
Cu a sa formă cristalină...
Și în liniștea căderii
Se topește nevăzut.