Vocea monotonă mă bate-n cap
Ca un clopot vechi, demult uitat
Zgomotul aruncă mreje grele
Pe cugetu-mi rugenit de plictiseli.
Într-un haos de vorbire, fără înțeles
Gîndurile zbor prin mințile distrate
Ca niște minioni din lumiile uitate.
Mă-nvăluie-n întrebări, fără de fapte
Zîmbesc și tac...din nou zîmbesc
Iar dorințele trupești mă doborăsc.
Zîmbesc și tac...din nou zîmbesc!!Și la mine tot așa se întîmplă!
ReplyDelete