Sînge și Vin

Spune-mi tu, O! Luna veacurilor veșnici
De ce privesc la chipu-mi istovit de timp?
De ce tot stau și mă înec-n stele argentii?
Și cad în noapte, în blestematele fantezii?

Tu iară taci...nu mă lăsa să pier aicea!
Să văd din nou aceste lanțuri rugenite
Să simt cum sufletu-mi rupe mintea,
Să mă transform într-un cadavru îngropat.

Cînd pătrund în vraja ta neînțeleasă
Încep să văd crînpei din alte clipe...
,,Stau la o margine de punte aplecat
Gata să alunec, să cobor în iad”.

Știu că ești cu mine, mă privești plîngînd
Cînd trec pe lîngă tine, prin mormînt
Și cu un zîmbet dulce mă petreci-n gînd
Pe acea cale îngustă, vrînd-nevrînd.

În șoapte surde, ca niște vuiete de vînt 

Mă îndrept spre locul tainic murmurînd,
Și cînd ajung acolo...iarăși mă cufund
Într-un vis adînc, fără speranțe, fără suferinți.