Toamna

Ce frumoasă-i Toamna...cu ale sale daruri vii, ce ne oferă nenumărate posibilități de a ne privi prin vraja aurie a naturii tomnatice și de a admira neîncetat frumuseția ei melancolică...

Cad frunzele pe piatra rece

De pe ramuri amorțite,
Ca și gîndurile vieții
Ce se pierd în amintiri.

În răcoarea dimineți,
Vîntul suflă printre crengi,
Dezgolind cîte o frunză
Haina galbenă a Toamnei,
Ca și chipul meu tomnatic
E golit de suferinți.

Lumea pare aurie,
Cu vraja toamnei tîrzii,
Dar e rece și uscată
Pentru sufletul meu gol.

Picăturile de ploaie,
Se preling pe geamul rece...
De ce plîngi Regina Toamnă?
De ce ești așa de tristă?
Ție totul îți aparține,
Fiecare ți se închină
Chiar și Zeii te slăvesc!

Plînge Toamna în tăcere,
Murmură prin zvonul rece,
Prin mii copaci, ea îmi șoptește:
,, A fi singur e o artă
Ce-ai ales de la început,
Este prețul pentru care
Tu regreți că l-ai plătit...”

În amurg privesc în cale
Cu un zîmbet amorțit,
Cum cad frunzele de toamnă
Pe gîndul meu senin,
Prin lacrimi de ploaie
Suflate de vînt...