Singurătatea

Cine știe ce suferinți și patimi suferă în sine fiecare fată? Ce furtună interioară poartă fiecare din ele? Cît de tare nu am încerca de a le înțelege, cunoaște, dezvălui...totuși nu vom izbuti. Această poezie e o viziune personală asupra unei ființe singuratice - femeia.

Te trezești cu larimi dulci din a visului voință

Că din nou ai înviat în astă lume fără simțuri.

Te privești ca printr-o sticlă ce-ți reflectă gîndul surd

Și încerci de a mai crede în vocea ceia din trecut

Ce-ți părea atît de dulce din gura celuia tăcut.

Hoinărești pe calea vieții cu zîmbetul amorțit,

dar cui îi pasă de durera ce o porți mereu în gînd?
Numai cerul și copacii te privesc în suferinții
și-ți șoptesc mereu în gloată ca să înceri de la început.

Chiar de încercară lumea oarbă să-ți ofere dulci speranțe

tu le zîmbești ca o mireasă sau îi privești cu aroganță.

Iar cînd liniștea te prinde în tăcerea inimii

Tu suspini din nou în lacrimi, încercînd de a dormi.

Cu ochii închiși de oboseală, tu plutești în fantezii

și îți creezi din gînduri goale acel tărîm necunoscut,

ce în lumina dimineții se strecoară nevăzut...

Te-a văzut oare vreodată cineva că-ți este trist?

Că în orele de seară viața îți pare suferinții?
Și că clipele din noapte sunt doar niște agonii?

pentru sufletul tău veșnic ce în trup se odihnește,

De a-ți reminti prin a ei formă că tu ești stăpîna lumii

că numai dragostea te înalță, numai ea te face Una.

Se strecoară o lumină în geamul tău înlăcrimat
și din nou coșmarul vieții te consumă neîncetat.
Ai uitat de a zbura în a cerului albeață, ai uitat...
ce înseamnă zîmbet, vorbe dulci pe buze roșii,
Ce cîndva numeai tu Viață, însă acuma suferinți.

Te întrebi mereu pe sine în glas:
,,E destinul meu de a rătăci în gînd?
Ca vîntul rece printre munţii goi și triști?
Ca mii de flori ascunse în uitare?"
Şi suspini cu-n ţipăt de sirenă
La acel chip dorit, dispreţuit de tine.

În umbra acestei lumi tu îți ascunzi iubirea,
în ochii tăi de toamnă se îneacă luna argintie
Totul pare un pustiu de visuri și speranțe
Unde încerci de atîtea ori să mai crezi că poate
Mîine vei privi din nou cu un zîmbet la această viață...