Revelații

 O parte din mine mă îneacă în sfera necunoscută, dar adevărată. O altă parte înceară să-și mențină statutul standard față de normele societății. Nu e o luptă, fiindcă într-o luptă există un inamic, dușman, ceva opus, contradictoriu sinelui. Nu pot lupta cu un element care constituie prototipul meu întreg. E doar o experiență dualistică, prin care se manifestă înfinitatea într-o dimensiune solidă. Mă arhivez în proprile tărîmuri haotice, prin care ating goliciunea interioară. Devin din ce în ce mai rece, mai străin în acest anfiteatru sintetic. Incapacitatea de a-mi conșteintiza scopul, funcția predestinată mă despică în stări anamnezice. Fug de umbra zilei pentru a căuta ascunsul în lumina nocturnă, prin acele vibrații necondiționate. Amintirile se cufund într-o vălmășeală chinuitoare, totul este înghițit de subconștientul continuu. Mă pierd în timp, în zile nesimțite, nu disting intervalul dintre orele trecute. Procesul așteptării oarbe mă distorsiază în acțiuni și gîndire, fiindcă nu știu de ce sau ce aștept. Evenimentele decurg cu o rapiditate înfiorătoare, dar totuși culmea indiferenței predomină în identitatea mea. Foamea față de nepriceputul ascuns mă consumă neîncetat, nici nu încerc de a stopa acest impuls spontan...

                                    Ani lumină mă desparte
                                              În acest loc străin,
                                              Stau și aștept tăcînd ca noaptea
                                              Și în noapte mă înec adînc...