Paradox

În lacrimi sîngeroase ochii se îneacă
Zdorbit privesc la chipu-mi dezgolit,
În singurătatea dulce spațiul privesc
Cu mintea-mi obosită de ideile orbești.

Mă uit la ei – sunt niște umbre clare
Ce tind la mari nimicuri temporale,
Fericiți sunteți...Jucați în astă limitare!
Eu însă voi juca în veșnica căutare!

Fantasma cărții își tăinuește Eul
De acei ce văd lumina falsă a zilei,
Iar revelația i-o deschide cu plăcere
Acelora ademeniți de vraja nopții grele.

Bate clopotul în șoapta cea mai mare,
Strigă mut acel ce-i îngropat în veacuri,
Un strop de rouă îneacă tot uscatul...
Și un Cuvînt se naște de a da moarte.