Steaua Vieții

Nu sunt unicul care mă întreab pe sine însumi care-i esența mea în această lume stranie. Am încercat să expun aceste întrebări sub formă de poezie...

Cînd cu noaptea apare Luna
Și cu Luna, Stelele
Într-o clipă cad pe gînduri,
Meditînd la sensul vieții.

Ce e viața mea de azi,
Care mîine nu mai este,
O iluzie firească?
Sau un vis netălmăcit?

Întrebări fără răspunsuri,
Fapte fără de folos,
Gînduri goale străpunge mintea,
Fără nici un înțeles.

O idee naște alta,
O scînteie - o lumină,
Însă viața trecătoare,
Naște moartea îngrozitoare.

Să trăiești o viață întreagă,
Să înveți și să cunoști,
Că nimica n-are margini,
Totuși are un sfîrșit.

Și plutind în umbra Nopții,
Cugetînd în întuneric –
,, Viața-i tot ce există,
Restul îi pulbere și gînd ”.

Se sfîrșește totul cu Moartea?
Sau e un început al vieții?
O pagină din carte?
Sau o punte a eternității?

Ce-i viața pentru mine?
Un miraj plin de nevoi.
Cînd sunt viu mă însoțește,
Cînd sunt mort mă părăsește!

Tare mult să știu aș vrea,
Unde este viața mea?
Și aș vrea acum să știu,
Unde mîine am să fiu?

Totul pleacă și apare,
Este totul trecător,
Sunt o Stea din Carul Mare,
Care mîine v-a dispare...