Rătăcit

Rătăcit prin simțuri roșii
În memorii de extaz,
Timpul trece fără seamă
Cînd aștept sau mă-ndoiesc.

Ce să fac cînd m-am pierdut
În cunoașteri și-n plăceri,
Parcă mă despic în zece
Totuși unul, singur sunt.

Ochi, atingeri, șoapte dulci
M-au înecat în așteptare,
Însă cugetul meu rece
M-a cufundat în meditare...

Am crezut că m-am găsit
În astă lume limitată,
Însă m-am pierdut din nou
În făcliile trupești.

Tot ce rău a fost odată
Acuma-i binele opus,
S-a schimbat lumina-n beznă
Iar întunericul – în paradis.

Nu-mi vorbi, ești prea reală!
Mi-ai furat tu liniștea,
Voi încerca să stau aicea
Să adorm plîngînd în vis...

Sînge și Vin

Spune-mi tu, O! Luna veacurilor veșnici
De ce privesc la chipu-mi istovit de timp?
De ce tot stau și mă înec-n stele argentii?
Și cad în noapte, în blestematele fantezii?

Tu iară taci...nu mă lăsa să pier aicea!
Să văd din nou aceste lanțuri rugenite
Să simt cum sufletu-mi rupe mintea,
Să mă transform într-un cadavru îngropat.

Cînd pătrund în vraja ta neînțeleasă
Încep să văd crînpei din alte clipe...
,,Stau la o margine de punte aplecat
Gata să alunec, să cobor în iad”.

Știu că ești cu mine, mă privești plîngînd
Cînd trec pe lîngă tine, prin mormînt
Și cu un zîmbet dulce mă petreci-n gînd
Pe acea cale îngustă, vrînd-nevrînd.

În șoapte surde, ca niște vuiete de vînt 

Mă îndrept spre locul tainic murmurînd,
Și cînd ajung acolo...iarăși mă cufund
Într-un vis adînc, fără speranțe, fără suferinți.

Cigarette

Cigarette is an Earthly Star
which radiate the Sacred Flame
and when it is consumed by its own
burning…
It falls like Star from Nightly Heaven.

Cigarette is a Nature Gift
which opens the Inner Self
and when it is accessed by Heart
it bursts in thoughts of Inspiration.

Cigarette is a Magic Herb
which reveals the Hidden World
and when it is seen by Mind
it shows the twisted side of Truth.

Night-Heaven

It was dark, I looked at my watch with some kind of dread, it showed 12 midnight. I got up from the ground which was covered with brown leaves and green grass. I looked in the sky, it was clear like a livid silk, the moon was big and bright, it's silver light shined on the sleepy trees. It was so fantastic and magical.
Near me, in the old tree, some birds were singing to the wind which disturbed their peaceful dreams. I sat on the wooden bench near the road. I closed my eyes to enjoy this night-haven. Suddenly, a drop of a cold water fell on my white face and the silence of the forest was broken by the soft rain. I was so happy that with the moon, the trees and with the birds joined this pleasant night rain. The air was cold and fresh, I took a deep breath to wake up from this forest spell. I got up and with a slowly paces I started to walk back, to the road behind me which lead to noisy town. Walking like a child, my thoughts, my dreams and my fantasies merged with the shadow of hidden creatures and with the silence of the night....And over the edges of mountains the sun rises, casting the night into a deep memory...

Dragon Venom

Узнал тебя я может и случайно    

Но не случайно встретил я тебя,

Из глубин времен мира

Ты как чудо появился.

В твоих словах- древние знания,

Твои советы  не имеют ценности,

В своих суждениях ты филосаф

Рассудителен, обдумчив.

Для людей ты просто тени

Что теряется во мраке
Непонятный,  странный
Или даже ненормальный.

Для друзей - Мудрец

Из забытых страниц вселенной
Что шепчет часто в тишине:

,,Bсе Oдно целое, все Единно ''.

Но для меня Учители ты
В чьих  мыслях я познал себя,

И открыл ты ценности знания

Для моей жаждущей души.

Все непонятные суждения
И законы мироздания
Ты помог мне их раскрыть
Через себя, через терпения.

В твоих словах я вижу знания
Что забытым человеком
Давно теряется во мраке 
В мыслях Разума земного.

Pасказать я могу много
Про тебя - Dragon Venom
Но пусты мои слова
Для описания этих мыслях
Что плывут из тех глубин
Hеведаным моим суждениям.

Lebedele Dragostei

Se dedică îndrăgostiților - Sandu & Irina.
Acest poem este un simbol a dragostei voastre angelice. Credeam că o iubire pură, inocentă este doar o imagine literară, o ficțiune care e dincolo de realitate. Dar cînd privesc la voi, modul cum vă exprimați simțurile interioare, cum aveți încredere unul în altul, cum vă armonizați viața reciproc, înțeleg că sunteți o materializare a celor mai sacre și prețuite valori - Iubirea.

Două aripi căzute într-o iubire

De vraja flăcării cerești-divine,
S-au regăsit din visurile vieții

Într-un moment sortit de sus.

Ea în haina primăverei înflorite
El în a toamnei mantiei aurii,

Se zîmbesc privind la stele

Se sărut în șoapte dulci...

Ești simplă ca feciora zilei

C-o inimă de înger înzestrată,
Iar el ca craiul dinspre răsărit

Împodobit cu bunătatea dimineții.

Păstrați în voi acea crîmpee

Din infinitul fără formă,
Că mulți se pierd în întuneric

Fără astă flacără firească. 

Sunteți un nufăr al iubirii
În lacul sufletului pur,

A voastre raze de lumină

Vă încununează dragostea.

Ce plăcut să-i vezi întruna
Strălucind în bucurii,
Împărțind acestă vrajă

În lumea plină de minuni.

Senzualități

Vocea monotonă mă bate-n cap
Ca un clopot vechi, demult uitat
Zgomotul aruncă mreje grele
Pe cugetu-mi rugenit de plictiseli.

Emoțile din jur se contopesc
Într-un haos de vorbire, fără înțeles
Gîndurile zbor prin mințile distrate
Ca niște minioni din lumiile uitate.

Mișcări, priviri și șoapte scurte
Mă-nvăluie-n întrebări, fără de fapte
Zîmbesc și tac...din nou zîmbesc
Iar dorințele trupești mă doborăsc.

Elements

The stones are whispering through time
Their shapes are like thousands books,
But who can read and feel and live?
The Hero of old is lost in darkness,
The Light in gone, the Sun is black…

A distant cry in lonely woods is fading
The trees are hungry, their roots are broken,
But who can talk and walk and smile?
The Queen is dead like rose in winter,
The Love is hate, the Life is fate.

The crystal rivers flow like seconds
The noise of world, the peace of nature,
But who can drink and taste and rest?
The Child of man is naked beauty,
The Joy is sorrow, the Years are curse.

The flame is dimming like pale star
The frost of past is hunting future,
But who can run and hide and sleep?
The God of heaven is nameless cross,
The Hope is fear, the Dreams are true…

They

Through the Forms, they deceiving me
Their Life is just a Lie in Dreams.
They are Blind by the Mask of Time
In which they Live and Die with Tears.
Their Wish is just another Brand to buy
But they are Empty, Dead for now.
Their Bright smile is a Kiss of Death
Swift and Cold like deadly Poison.
I sit and think behind them all
Like Ghost is watching the Graves of Man.
The Time is passing through my Soul
The Blood is Sweet, the Pain is over.
All is fading into Nothing, like a Blink
The Sacred Silence carries me, into Myself.
I am Alive in Light! I am Dead now…

Privirea

Te-am zărit întîmplător
Cu ochii amorțiți de bere,
Am crezut că sunt în vis
Privind în ochii unei zîne.

Tu mi-ai zîmbit cu buze dulci
Cu privirea ta de înger,
M-ai devorat într-o plăcere
În Jocul ochilor demonici.

Simțeam că mă înec în sine
Mă îndepărtam de spațiu-timp,
Unde totul cade-n valuri
Într-un gînd fără sfîrșit.

Ești Zeița lumii mele
O crăiasă din poveși,
Ce dispari într-o uitare
În iluziile firești...

Vis în Vis

Într-un spațiu rece și umbros
O lumină oarbă mă-ncălzește,
Prin fereastra albă se lungește
Pe băncile din clasa goală.

A rămas doar numai praful
Pe suprafața unei cărți,
Dar ale sale pagini roase
S-au înecat în lumea neagră...

S-au schimbat pereții în alb
Dar tabla a rămas aceiași,
Pe-un colț de bancă stă un chip
A cărui umbră nu mai este.

Peste o clipă, rămîne totul nemișcat...
Par un Nimica și-un Tot Întreg.
Oare cînd mă voi trezi din viață
În acel vis din gîndul meu?

Joaca Vieții

Nu știa ce se petrecea în interiorul său. Nici chiar stările sale emoționale nu le putea defini clar. Era ca o corabie dusă de valurile mării într-o direcție întîmplătoare. Pentru a se neutraliza mental, s-a cufundat într-o joacă-video. Desigur că în procesul jucării nu și-a dat seama că această acțiune spontană îi revela bolnăviciunea interioară – haosul. Doar după finisarea acestei joci a înțeles că singur a primit un răspuns indirect la mistuirea sa plictisitoare. S-a mirat de simplitatea acestui sistem ,,întrebare-răspuns”, și anume că prin conștientizarea răspunsului a înțeles cu adevărat întrebarea lui activă. Deci pentru el întrebarea era un argument că știa deja răspunsul, doar trebuia să-l conștientizeze. Era un prototip a unui joc mai abstract – Joaca Vieții. Cunoștea destul de bine, totuși îl înfiora realismul vieții...Simțind oboseala obișnuită, a căzut în patul moale cu o plăcere mulțumitoare, de parcă a descoperit o enigmă a acestui joc continuu. Și-a băgat capul în perna mirositoare de somn, și-a ales o undă cognitivă și s-a desprins de fizicalitatea rațiunii, trezindu-se într-o viață mai lucidă decît acea visată inconștient...

Paradox

În lacrimi sîngeroase ochii se îneacă
Zdorbit privesc la chipu-mi dezgolit,
În singurătatea dulce spațiul privesc
Cu mintea-mi obosită de ideile orbești.

Mă uit la ei – sunt niște umbre clare
Ce tind la mari nimicuri temporale,
Fericiți sunteți...Jucați în astă limitare!
Eu însă voi juca în veșnica căutare!

Fantasma cărții își tăinuește Eul
De acei ce văd lumina falsă a zilei,
Iar revelația i-o deschide cu plăcere
Acelora ademeniți de vraja nopții grele.

Bate clopotul în șoapta cea mai mare,
Strigă mut acel ce-i îngropat în veacuri,
Un strop de rouă îneacă tot uscatul...
Și un Cuvînt se naște de a da moarte.

Revelații

 O parte din mine mă îneacă în sfera necunoscută, dar adevărată. O altă parte înceară să-și mențină statutul standard față de normele societății. Nu e o luptă, fiindcă într-o luptă există un inamic, dușman, ceva opus, contradictoriu sinelui. Nu pot lupta cu un element care constituie prototipul meu întreg. E doar o experiență dualistică, prin care se manifestă înfinitatea într-o dimensiune solidă. Mă arhivez în proprile tărîmuri haotice, prin care ating goliciunea interioară. Devin din ce în ce mai rece, mai străin în acest anfiteatru sintetic. Incapacitatea de a-mi conșteintiza scopul, funcția predestinată mă despică în stări anamnezice. Fug de umbra zilei pentru a căuta ascunsul în lumina nocturnă, prin acele vibrații necondiționate. Amintirile se cufund într-o vălmășeală chinuitoare, totul este înghițit de subconștientul continuu. Mă pierd în timp, în zile nesimțite, nu disting intervalul dintre orele trecute. Procesul așteptării oarbe mă distorsiază în acțiuni și gîndire, fiindcă nu știu de ce sau ce aștept. Evenimentele decurg cu o rapiditate înfiorătoare, dar totuși culmea indiferenței predomină în identitatea mea. Foamea față de nepriceputul ascuns mă consumă neîncetat, nici nu încerc de a stopa acest impuls spontan...

                                    Ani lumină mă desparte
                                              În acest loc străin,
                                              Stau și aștept tăcînd ca noaptea
                                              Și în noapte mă înec adînc...

Eliberarea

Somnul veșnic mă cheamă dulce
În ale sale tărîmuri cunoscute,
Sfîrșitul mă alină-n tăcere
Cu imaginile uitate-n lume,
Cad zburînd spre locul meu dorit
Îngropat în amnezia minții mele.

Nu regret de clipele năzbîtioase
Prin care m-am găsit străin, nebun,
Nici de faptele necunoscute mie
Care m-au îndrumat spre căutare,
Am ajuns – ce am fost și sunt
Punctul cela fără de sfîrșit.

Mulțumirea m-a împăcat cu lumea
Și prin lume pe mine m-am descoperit,
În oameni reflecția mi-am văzut
Și o reflecție pentru ei mereu am fost,
Prelungesc catrenul vieții cu un început
Lăsînd aicea umbra scrisă ca un sfîrșit.

Voi cei ce căutați nepriceputul ascuns!
Nu vă înfiorați de lumina golitoare,
Ea vă înalță deasupra anilor trecuți
Și vă îngroapă-n viitorul fără formă,
Să știți că ați învins deja demult
Cînd ați deschis cunoașterea de sine.

Atingeri

M-ai atins cu a ta mînă rece
Al meu suflet căzut în flăcări
Ce s-a aprins printr-o mișcare,
Printr-o atingere de palme dulci.

Am strîns acele degete subțiri
Ca să le înec în a mea căldură,
Dar ele m-au înecat cumplit
În mii fiori de energii uitate.

Am dorit să-ntind clipa scurtă
Cu doar un minut și atît,
Dar chiar și sute de minute
Nu izbuteau să mă calmeze.

În astă stare de extaz
Am muțit ca o nălucă,
Ce m-a împedicat să-ți spun:
,, Ce plăcut e să te ating!”.

A fost doar o plăsmuire?
A minții mele de bolnav?
De am crezut că zbor în gînduri
Cu ale tale gingașe mișcări...

Frunza

S-a atins o frunză de toamnă pe mine
Șoptindu-mi în vînt o tăcere străină
Și îndată-n aer a zburat nevăzută
Lăsînd din urmă doar mirosul tomnatic.

Scutură toamna ultimile frunze
De a umple spațul în culoarea divină,
Ce doar pe o clipă te face stăpîn
Pe acea frunză atinsă de mine.

Mă întreb pe mine c-o voce de jale
,,De ce ție drag melancolia ușoară?
De cazi cu plăcere în stările goale
Ca apoi cu regret să le îneci în uitare...”

,,De ce zîmbești cînd inima îți plînge?
Cînd clipele îți par atît de străine,
Cu visul de noapte stropit în lumină,
Veșnic supus trezirii sublime.

Totul e straniu, totul e gol
În preajma toamnei fără de flori,
Iar gîndul meu ca frunza cea verde
Demult a căzut uscată de vreme.

Farmecul Clipei

Acest poem este compus împreună cu Alina Tricolici, o combinare a inspirației dualistice. O încercare de a îmbrăca sentimentile comune sub o formă tragică unde totul se reduce la o scenă fantastico-romantică, dar unde pasiunile sunt reale, deduse din experiențile fiecăruia...

Privindu-te des pe tine
Mă cucerești zîmbind,
Cu glasul, cu buze fine,
Sunt c-am adesea rănit.

Visîndu-te în noaptea tîrzie
Ca o fantomă ce pare reală,
Mă trezesc cu lacrimi pe buze
Și cu numele tău în gînd.

O zi fără tine e moarte,
Privesc multe fete trecînd
Dar unica șansă a vieții,
Cu altul o văd mergînd.

Mă înec în al vieții venin,
În speranțe goale, fără simț
Dar totuși cad ca o frunză
În brațele toamnei tîrzii...

Trec lunile ca apa în rîuri,
Eu tot te aștept să vii
Și unica ce-mi rămîne-i speranța,
Al vieții sens să rămîi.

Culorile din spațiu se schimbă
În negru și sumbru închis,
Iar chipul tău cade-n uitare,
În inima care s-a stins.

Rămas-am singur cu mine
Pricep că-n viață-s străin
Și fata iubită din suflet
Acolo și a murit...

Umbra Zilei

Se afla într-un spațiu limitat. Nu că era limitat în mișcare sau loc, dar ceva mai mult, la un nivel emoțional, mental. Privea la cei din jur ca la niște sculpturi ce păreau vitale doar prin mișcările lor necondiționate, în rest erau un simbol al existenței fizice. Nu putea înțelege ce căuta el aicea, de ce se afla într-o ambianță străină, necunoscută și atît de contradictorie cu caracterul și sistemul său conceptual. Ceva îl liniștea aicea, ceva neînțeles, făcîndu-l să-și simtă prezența, propria imagine interioară. Era încă o situație paradoxală prin care se privea ca un străin. Să fi fost numai asta...Cînd interacționa direct cu unele din acele chipuri îmbătătoare credea că își v-a pierde baza rațiunii sale – mintea. Ele păreau o întruchipare a fanteziilor abstracte, o expresie a pasiunilor pure ce nu-și au stabilitatea liniară în această lume atît de solidă pentru un spirit haotic, neorganizat ca el. Le admira numai în viziunile sale spontane, cînd prezența lor devenea mai intensă pentru senzațile lui sensibile. Iar ele nici nu conșteintizau că au înrobit o umbră ascunsă – pe mine.

Vraja Ta

Am căzut într-o gîndire
Ca să uit de chipul tău,
De acei ochi ca două stele
De acele buze amoroase.

Dar ce folos că fug de tine,
De prezența ta divină,
Cînd înțeleg că doar o clipă
E un chin, e o povară.

Pe tărîmul meu de vise
Sunt un rob al vrajei tale,
Mă consumi cu a ta privire
Cu a ta voce de driadă...

Mă trezesc cu un zîmbet dulce
Cînd te visezi că ești cu mine,
Dar cînd doresc să te ating...
Dispari în umbra vieții mele,
În amintirile uitate-n timp...