Semne

Am ajuns din nou la mine

Prin semnele gravat-n lemn,

Ce s-au șters prin veacuri negre

Cu gîndurile de înapoi.

Un miros din visul veșnic
M-a îmbătat cu amintiri,
Ca mici bucăți de sticlă albă
S-au împrăștiat pe-un suflet gol.

Am găsit ceva pierdut
Din trecutul lumii mele,
Acea scînteie din Steaua Mare
Ce prin soare ea răsare.

Am pornit spre o aventură
Ca un copil cu jucării,
Ce își creează o scenă scurtă
Din nisipul risipitor...

Zbor

Zbor în imagini neînțelese cînd alții cad în lanțuri
Unde par o umbră colorată prin solide chipuri,
Ce în străine gînduri se privește întrebat
De parcă așteaptă un sunet, un zgomot uitat.

Plutind privesc acele nevăzute forme cristaline,         
Forme străine de mine rugate, dar fără răspuns,
Zborul mă poartă în văzduhul lumii ascunse
Acolo prin tărîmurile celora fără de nume,

Doar formele lor - pecetea veșnicilor visuri...

Despre Mine

Fugea de originea eului său, se ascundea sub umbrele acestui imperiu ,,lunatic”. Dar totuși s-a împedicat într-o goliciune interioară, a căzut...lovindu-se cu rigiditatea corpului său de calea îngustă ce ducea spre un spațiu plin de Unicitate. A rămas mult timp căzut, nemișcat de acest impact neașteptat, dar revenindu-și după această cădere stupidă, și-a concentrat toată voința într-o încercare de a se ridica în picioare. Acest impuls inconștient de a reveni din nou pe calea sa primordială a izbucnit într-un sunet surd, plin de diferite intonații. Fără a mai aștepta vreo reginerare oarecare, și-a ridicat pieptul de la pămînt, s-a sprijinit în genunchi privind înlăcrimat la soarele măreț, parcă comunica telepatic cu această sursă energetică. A închis ochii de a menține acest impuls solar în sinele său. Euforia energetică l-a făcut să zîmbească, satisfăcut de această schimbare fantastică. S-a ridicat în picioare, s-a scuturat de praful trecutului și a ales acea cale îngustă care ducea spre Întregul Universal - pierdut în întunericul prejudecăților anterioare.
A început cu niște pași mărunți, dubioși apoi gustînd din lumina zilei și-a mărit pasul pînă ce a crescut într-o alergare ușoară. Căldura corpului creștea, ajungînd pînă în creștetul capului, explodînd într-o sferă luminoasă în fața ochilor săi. A orbit de această luminozitate puternică, a asurzit de vibrația intensivă, apoi liniște...o liniște nepricepută. Respira încet de parcă răspîndea lumina în tot corpul, a deschis încă o dată ochii...corpul nu mai era, gîndurile nu mai erau, lumea nu era...numai starea de Întregime Totală, de Unicitate, contopită cu vibrația necontenită- INFINITATEA.