O priveam ca un nebun, printre crengile de aramă
Iar ea se furișa zîmbind, printre frunzele de toamnă.
Rosteam în șoaptă al ei dulce nume de regină,
Iar ea mă îmbrățișa de gît și plîngea cu mine.
O rugam să nu-mi dea drumul, să nu dispar în noapte,
Dar ea mă liniștea domol cu un sărut pe frunte.
O atingeam pe fața rece și tăceam întruna,
Cînd ea privea acele stele ce se stingeau ca gîndul.
Ne cream un vis din lună în ale noastre vorbe dulci
Și ne adînceam într-o uitare, în al nopții legămînt...