Răsar Lacrimile deasupra Sufletului nostru pierdut, tăcerea în sine e preludiu spre aspectul nostru dincolo de raftul vieții solide.
Jocul printre vise devine tot mai abstract și anamnezic, doar că condiția de uitarea totală nu ne oprește de a ne extinde dualistic.
Forțele noi sau cele demult uitate ne călărec subconștientul pasiv...Somnul dulce e apogeul spre Tărîmurile Eleusiene, doar pe o clipă...însă prin metodele sintetice - ne prelungim extazul divin!
Firul Speranței ne împletește Viața într-o Tapestrie Iluzorică, temporar dar extrem de dulce și orgasmic!
Privirile occulte - furișul ochilor înfometați - ne dezbracă emoțional...Dar și ne înalță Glorios spre Porțile Spiritului Sacru...
Divizarea Unicității e același mecanism de auto-percepere ca și Unicitatea Holistică, doar într-o formă de extindere exterioară!
Tronul fiecăruia întotdeauna a fost și este în Universul Psihic - spațiul psiho-emoțional! Sculpturile Arhitecturale e Prototipul Atavismelor Ancestrale - Fulgerul e Simbolul Voinței interioare, precum Voința e materializarea Forțelor Naturii!
Trei nu poate fi Una cu Paradigma Solidă, însă, extinderea spre deconstruirea Eului - întotdeauna atinge Trinitatea Exponențială!