Putea ore întregi să privească la ea cum dormea. Îi plăcea să-i vadă pieptul semi-dezgolit, să-i
observe pulsația lentă a sînilor - semilunile senzuale. Dormea dulce, poate chiar îi invidia pacea
ei organică - părul ei aruncat ca niște raze de soare negru pe perna moale, mîinele ei fragede
întinse pe pieptul delicios, picioarele ei subțiri și elegante aruncate peste plapumă. Respira
atît de lent și rar că părea o icoană sculptată-n pat. Mirosul ei îneca camera într-o aromă
erotică. Își întorcea din cînd în cînd capul pe o parte, mișcînd domol buzele ei exotice.
Privind-o așa timp de o oră, îi părea de necrezut că o așa ființă inocentă poate rezista atît
de voios capcanelor lumești. Cu ce rîvnă-i bate inima! O Cerule! Cît poate să absoarbă o femeie
ca ea atîtea suferințe și dezamăgiri?! Și să continue să rămînă curată? Nepătată de glodul lumesc!
El era aproape un străin, totuși sinceritatea și încrederea ei l-a făcut să creadă că se știau dincolo de pînza vieții. Era uimitor cum de poate să doarmă? Cînd în adîncul ei se afla o povară
mai grea decît un munte și mai mistuitoare decît veninul unei fiare.
Chiar dacă ea dormea, el continua să-i audă vocea ei de nimfă - melodioasă, hipnotică, plină de vitalitate.
Știa că poate să guste din ea, s-o devoreze în sărutări, să-i atingă orice particulă a corpului, s-o absoarbă în extazul complet, să se contopească pe deplin în nectarul trupesc! Da știa...ea singură i-a oferit acest Dar Divin...nu putea, nu putea să-i smulgă esența ei grațioasă! Era contra Codexului lui! Ar fi un sacrilegiu în fața Spiritului ei Angelic!
Îi plăcea s-o guste de la distanță, să o observe în orele de somn, să o simtă prin conversațiile lor nocturne.
Corpul ei era un adevărat Templu Venusian! De parcă sculptorii secolelor au cioplit-o dintr-o stîncă olimpiană iar pictorii antici au pictat-o în culorile astrale trupul ei pandoric, iar un Zeu Elenic și-a proiectat propria esență divină de a o însufleți în această Perfecțiune Glorioasă!
Razele Dimineții începeau să-i cadă pe gîtul alb, părea că se trezește din paradisul ei de noapte. Își mișca corpul cu o lene amoroasă, ochii începeau să se miște mai activ sub pleoapele ei gingașe, inima-i bătea mai dinamic, spinarea ei se arcuia în întinderi de corp scurte...Începea cu adevărat să se trezească...
Privind-o ultima dată, s-a întors încet spre ușa camerei. A deschis foarte atent ușa, a pășit ușor pragul și a dispărut în holul înecat în lumina oarbă a dimineții!
Cînd ea deschise ochii, observă între ușă și hol o umbră ce părea un chip de om, iar pe pereții holului se întindeau niște aripi ce păreau reflectate de acel Chip Umbros...