Nu știa ce se petrecea în interiorul său. Nici chiar stările sale emoționale nu le putea defini clar. Era ca o corabie dusă de valurile mării într-o direcție întîmplătoare. Pentru a se neutraliza mental, s-a cufundat într-o joacă-video. Desigur că în procesul jucării nu și-a dat seama că această acțiune spontană îi revela bolnăviciunea interioară – haosul. Doar după finisarea acestei joci a înțeles că singur a primit un răspuns indirect la mistuirea sa plictisitoare. S-a mirat de simplitatea acestui sistem ,,întrebare-răspuns”, și anume că prin conștientizarea răspunsului a înțeles cu adevărat întrebarea lui activă. Deci pentru el întrebarea era un argument că știa deja răspunsul, doar trebuia să-l conștientizeze. Era un prototip a unui joc mai abstract – Joaca Vieții. Cunoștea destul de bine, totuși îl înfiora realismul vieții...Simțind oboseala obișnuită, a căzut în patul moale cu o plăcere mulțumitoare, de parcă a descoperit o enigmă a acestui joc continuu. Și-a băgat capul în perna mirositoare de somn, și-a ales o undă cognitivă și s-a desprins de fizicalitatea rațiunii, trezindu-se într-o viață mai lucidă decît acea visată inconștient...
