Tăcerea

Stau mut în cercul vieții
Cu gîndul gol în minte,
Aștept ceva din mine
Să izbucnească-n glas.

Dar nimica nu se schimbă,
Cum am fost așa și sunt
Un punct din Cercul cela
Un Nimic ce pare Tot,
Care caută o punte
Spre sinele nemărginit...

Mă privesc parcă din urmă
Și mă văd că sunt un gol,
Care înghite fără seamă
Acele puncte de lumină,
Ce reflectă-n a lor formă
Universul fără margini
Înlănțuit în cugetări...

Fug din haosul vorbirii
Ce mă îneacă prin cuvinte
Și mă face să ghicesc
Care-i vocea din tăcere,
De-mi șoptește printr-un sunet
Numele pierdut în glasuri
Din adîncul sinelui...

Tac din nou și în Tăcere
Cad în linștea gîndirii
Ca să uit de mine însumi
Să găsesc acea plăcere...
Să înțeleg că e un vis
Acea imagine reală
Ce numesc eu Viață, care
Este doar o amintire
Ce se prierde în uitare...