Liniștea

   Ce-i liniștea pentru mine? Nu am ca scop să-i dau o definiție generală, dar să pătrund în adîncurile ei. Liniștea nu-i lipsa sunetului, cînd spațiul împrejurul meu e gol, lipsit de orice zgomot, dar cînd sufletul este în armonie cu corpul. Acest balans dintre materie și antimaterie sau corpul fizic și cel astral determină liniștea sufletului.

   Cînd adorm liniștea se construiește din semnale alcătuite din pulsuri fizice, treptat contopindu-se cu imaginile haotice a minții. Culoarea și sunetul pune baza altei dimensiuni unde timpul, viteza, mărimea, masa nu mai există. Acest proces de trecere constituie liniștea universală a eului personal. Niciodată nu m-am aflat în liniștea spirituală la nivel conștient, poate între conștiență și subconștiență, unde o parte a minții mele sau un gînd plutește în corpul fizic, oferind capacitatea de a menține liniștea într-un colț a memoriei mele.

   În ultimul timp sunt flămînd de liniște, nu în sens de izolare, refugiu dar după acea stare unde gîndurile generează cunoștințele tulburate, neclare a cele mai profunde locuri secrete a cugetului meu.
Poate acesta este numai o caracteristică a liniștei, nu liniștea însăși. Eu văd doar vîrful muntelui, nu muntele întreg, deoarece universul meu informativ nu e capabil să cuprindă acea parte a existenței care este ascunsă, tăinuită în lumea viselor. Cînd plutesc deasupra gîndurilor firești, cînd gîndesc în sunete și culori, atunci e LINIȘTEA, însă această experiență durează numai un vis...