
Mii de glasuri în apele sărate
Auzite-n șoapta vîntului pustiu,
Dar ei n-aud în locașurile sfinte
Că casa lor demult e un cimitir.
Ah, au uitat ei vechile istorisiri
Acele table roase cu sîngele divin,
De a-i transforma în bestia străină
Prin legămîntul proprilor prejudecăți.
Au fost orbiți de goalele promisiuni,
De chipuri atrăgătoare, fără compasiuni
Ce prin imagini false i-au furat ce-i mai de preț,
Sufletul – Nucleul fiecărei entități.
Frumos prima strofă ultimul rînd! Nice!
ReplyDeleteMersi Bro!
ReplyDelete