Stătea ore întregi pe un colț de pat și neîncetat repeta numele ei. Nu știa dacă o iubește cu adevărat. Pot niște valuri de sentimente să caracterizeze dragostea sinceră?. Desigur că da! Însă el nu putea observa vraja iubiri.
Poate îi plăcea de modul ei de a vorbi, de culoarea aurie a părului sau de fața ei de copilă, ce perceptă cu o atenție curioasă lumea din jurul ei. Rostirea numelui ei, îi genera într-o clipă toate cuvintele ei, spuse ca de obicei cu un ton melodios. Cu adevărat le rostise lui?! Poate că totul a fost doar o iluzie și atît?! Sau poate el auzea ceia ce dorea să audă de pe buzele ei?! Acele cuvinte ce se oglindeau în mintea lui?... Dar totuși, cuvintele acestea i-au străpuns cugetul.
Parcă s-ar fi născut din gîndul ei, creat pentru a se gîndi la ea și trăind numai din zîmbetul ei.
Nu ura această stare deloc, dimpotrivă, era curios să descopere originea acestor sentimente nestăpînite, ce provocau un haos în mintea lui.
Se linștea doar cu gîndul că îi v-a scrie încă o dată aceste cuvinte, ca o dovadă că clipa aceia n-a fost plăsmuită de el.
”Ah, ce fricos am fost...n-am îndrăznit măcar să-i ating degetele ei subțiri și reci, ce tremurau în răcoarea zilei de apus... Oh, privirea ei mă orbea, cînd dorea să-mi ghicească gînduriile... însă eu nefiind în stare să-i răspund cu aceeași privire, îmi schimbase examinarea la buzele ei, ce le mușca de fiecare dată cînd aștepta un răspuns sau o părere de la mine...”
” Gata! Ajunge! O să-mi pierd mințile dacă mă voi gîndi întodeauna la ea!”
Sculîndu-se din pat, a început să meargă dintr-un colț al camerei pînă la altul, parcă căuta ceva cu ce să-și potolească dorința năvalnică de a o vedea din nou.
În sfîrșit a mers spre masa lui de lucru, a luat în mâini cartea sa preferată și a început s-o citească, parcă fiind intrigat de conținutul ei. Însă această încercare de a-și ignora proprile sentimente, a eșuat.
Deschise cartea în locul unde se povestea despre prima întalnire a lui Beren cu Lúthien în pădurea Doriath-ului. Un pasaj de dragoste din cartea ”Silmarillion” scrisă de Tolkien. Înebunea și mai tare, aceste pagini l-au făcut să regrete de tăcerea lui emoționată, înainte de a se despărți de ea. Închise cartea cu disperare și o arunca-se într-o grămadă de caiete întredeschise...
Și-a întros privirea în partea dreaptă și urmărea îngîndurat prin geamul camerei niște chipuri neclare, ce se pierdeau în frunzele copacilor de plopi. ”Poate își bate joc de mine? Probabil știe că îmi este dragă de ea și încearcă să mă supună prin vrajele cuvintelor dulci...Ah, dacă aș putea privi în ochii ei, cred că îi descopeream intențiile...”
Își schimbase privirea spre cerul albastru ce îneca pămîntul în lumină. ”Înteresant, ea se gîndește acum la mine?...La fel simte aceste sentimente încîlcite? Sau nici nu-i pasă de mine?!
Cred că își petrece orele zilei ca de obicei, fără ca să-i dea vreo semnificație deosebită întîlniri noastre de ieri... Poate acele cuvinte spuse de ea le-a rostit și altora?!! nu sunt unicul care a căzut pradă acestor vrăji?!...”
Așezîndu-se în fotoliul de lîngă fereastră, închise ochii și parcă se cufunda în valuriile gîndurilor de somn.
Inima-i bătea monoton, respirația rară îi mișca pieptul ușor, mîinele nemișcate atîrnau la pămînt și în liniștea viselor de noapte, buzele lui uscate de respirația fierbinte au rostit cu un zîmbet scurt și încrezut:
-O Iubesc!...
No comments:
Post a Comment